Recent Posts

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

miercuri, 10 februarie 2010

Efectul “Ancu Dinca”


Născut la 16 iunie 1951 în localitatea Lisa din judeţul Teleorman, fizicianul a fost preocupat încă din copilărie de fenomenele stranii care se petreceau cu locuitorii satului său. Generaţii întregi mureau din cauza cancerului. Maturizat de dramele locului în care s-a născut, curios să afle legile naturii, de tânăr a îndrăznit să analizeze cu simplitatea de multe ori stranie a adolescenţei, efectele pe care le-ar putea avea pământul asupra corpului omenesc. De pe băncile şcolii generale, se hotărăşte să urmeze cursurile facultăţii de fizică, sperând ca va descoperi legile Universului şi cauza dramei satului său.

Pasionat de cercetarea ştiinţifică, Ancu Dincă este remarcat chiar în primul an universitar, prezentând o lucrare demnă de un asistent universitar. În 1975 absolvă Facultatea de Fizică din Piteşti. După zeci de ore petrecute în laborator şi studiu aprofundat a mii de lucrări privind energetica şi mecanica pământului, Ancu Dincă descoperă ca anumite zone din satul său se află sub influenţa negativă a energiei telurice şi că această energie este cauza cancerului care a măcinat generaţii întregi de săteni.După această descoperire, fizicianul îşi dedică următorii ani găsirii unei soluţii care să-i protejeze pe oameni împotriva influenţei acestor radiaţii. Astfel viaţa cotidiană s-a confundat cu cercetarea ştiinţifică şi realizarea unor lucrări unice în ţară şi în lume.

Universul terestru a fascinat dintotdeauna popoare întregi, constituind sursă de cultură şi terapie. Apele, plantele, mineralele, pieile şi organele animalelor erau folosite pentru diferite tratamente. Ancu Dincă, prin cercetările sale, ne redezvăluie miracolul plantelor româneşti. Dispozitivele inventate de fizicianul Ancu Dincă înglobează un amestec de peste 40 de plante culese de pe teritoriul României, din Delta Dunării până pe culmile munţilor.

S-a preluat o veche tradiţie românească de aplicare a unui săculeţ cu plante la gât (plante de leac poziţionate în zona timusului). Ancu Dincă aplică dispozitivele sale direct pe corpul bolnav (la nivelul organelor şi/sau sistemelor). Cu ajutorul aparaturii de biorezonanţă (de ex. Oberon-Methatron) se pot face determinări precise la schema de tratament cu orice tip de produse, alopate şi/sau complementare. Ancu Dincă se pune în slujba pacienţilor, oferindu-le soluţii naturale, neinvazive, cu o bună toleranţă în prezenţa unui tratament clasic. Plantele din interiorul dispozitivelor generează unde cu amplitudini inverse faţă de amplitudinile undelor emise de organele şi/sau sistemele care sunt sub acţiunea acestora, până când valorile optime ale funcţiilor biologice sunt restabilite.

Plecând de la concluziile enunţate de Deepak Chopra, referitoare la ritmul transformărilor organelor interne, dispozitivele inventate de Ancu Dincă rezonează la nivel subtil-energetic cu acestea, efectele fiind observate mai rapid la nivelul tubului digestiv şi sistemului nervos vegetativ, iar după o perioadă mai lungă de timp la nivelul celorlalte organe şi sisteme. Reacţiile la tratamentul propus cu aceste dispozitive pot fi şi mai puţin plăcute, asemenea unor vaccinuri „energetice”, unde are loc o reacţie de adaptare, acea „criză de vindecare” ce apare ca urmare a modificării vibraţiei interne care demarează procesul de eliminare a vibraţiilor negative din organisme.

Traim în mijlocul energiilor emanate de Cosmos, suntem în calea câmpurilor energetice terestre naturale, dar suntem loviti si de cele artificiale si nocive, provenite de la instalatiile care ne înconjoara. Toate acestea pot produce boli, unele dintre acestea incurabile, cum ar fi cancerul sau leucemia. Un fizician român, mai exact dl. Ancu Dinca, a descoperit modalitatea prin care ne putem pazi de aceste atacuri permanente si, astfel, de a fi la adapost de declansarea teribilelor maladii.

Dupa ani lungi de studii, aprofundari complexe si spirit iscoditor, Ancu Dinca a pus la punct o inventie pe care a numit-o, oarecum poetic, «laser biologic», dar care ascunde un efect cât se poate de practic. Nu e de mirare ca Ancu Dinca a obtinut deja medalia de aur la Salonul International de Inventii si noutati tehnologice de la Geneva în anul 2003 si pe cea de argint la Salonul Mondial de Inventii de la Bruxelles. Ce este, de fapt, laserul biologic?

Este vorba despre un set de dispozitive care neutralizeaza radiatiile nocive, echilibrând tot mai dezechilibratul organism uman, punând în evidenta forta vitala din interiorul nostru. Am vazut un film de prezentare (imaginile reproduse sunt extrase din acest film) al câtorva cazuri dramatice tratate cu succes de «laserul biologic» al fizicianului Ancu Dinca, am vazut si expunerea principiilor de actiune. Dincolo de acestea, sunt si alte sute de cazuri de femei care s-au vindecat în câteva luni de cancer la sân, iar în alte cazuri, chisturile ovariene au disparut la fel de repede.

Cardiacii care sufera de hipertensiune îsi pot regla tensiunea în câteva minute, hemoglobina bolnavilor de leucemie revine la valori normale dupa un tratament de câteva luni, tumori ale pielii sunt tratate cu succes, la fel si grave afectiuni ale pielii. Tot ce se poate spune despre aceasta inventie valoroasa este faptul ca substanta activa a dispozitivelor care creeaza «efectul Ancu Dinca» este compusa din cristale lichide extrase din aproape 40 de plante care sunt activate în momentul în care intra în contact cu un câmp electromagnetic anormal (radiatia telurica) sau cu radiatia anormala a biocâmpului energetic uman.

În acest fel, pe de o parte, dispozitivele stimuleaza sistemul energetic pozitiv din organismul nostru, si pe de cealalta parte, inhiba emisiile de radiatii negative. Mai simplu spus, aceste dispozitive, atunci când sunt aplicate pe corp, în zonele afectate, echilibreaza energetic organismul, devenind, în acelasi timp si un baraj împotriva radiatiilor nocive. Foarte interesant de amintit este faptul ca fizicianul Ancu Dinca a colaborat cu medici din peste 40 de spitale, institute medicale si policlinici, prilej cu care a tratat mii de bolnavi în stare grava, fara a avea însa pretentia de a se substitui medicilor de specialitate.




Pentru mai multe informatii cercetati urmatoarele linkuri:
Viata si Energie - site personal Ancu DINCA
Dispozitive.ro - Gasiti dispozitivele domnului Ancu Dinca
Revista Magazin - Despre Efectul Ancu DINCA
Rasunetul - Despre dispozitivele Ancu DINCA
Evenimentul - Despre Efectul Ancu DINCA

0 comments:

Trimiteţi un comentariu

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More